Installing Debian GNU/Linux 4.0r3
Vă rugăm vedeţi pagina proiectului
Debian-Installer pentru detalii despre instalare a unui sistem etch folosind
versiunea curentă a instalatorului Debian.
Pentru a instala Debian GNU/Linux 4.0r3
(etch), descărcaţi oricare din aceste imagini:
Note
-
Imaginile CD multi-arch suportă, i386/amd64/powerpc respectiv
alpha/hppa/ia64. Instalarea este similară cu instalarea de pe o imagine
netinst pentru o singură arhitectură.
-
Imaginile DVD multi-arch suportă i386/amd64/powerpc, respectiv
alpha/hppa/ia64. Instalarea este similară cu instalarea de pe o imagine
CD pentru o singură arhitectură. DVD-ul include şi sursele pentru toate
pachetele incluse.
-
Pentru imaginile netinst şi businesscard sunt disponibile fişiere
MD5SUMS şi SHA1SUMS în acelaşi director ca
şi imaginile.
Documentaţie
Dacă citiţi un singur document înainte de instalare, atunci
citiţi Îndrumătorul de instalare, o descriere scurtă
a procedeului de instalare. Alte documente utile sunt:
Erata
Aceasta este o listă cu probleme în instalatorul livrat împreună cu
Debian GNU/Linux 4.0r3. Dacă aveţi o problemă la instalarea Debian
şi nu o vedeţi afişată aici vă rugăm să ne trimiteţi un
raport de instalare
cu descrierea problemei sau
căutaţi în wiki
alte probleme cunoscute.
Erata pentru versiunea 4.0r3
Această versiune repară cele două probleme afişata mai jos pentru 4.0r2.
Erata pentru versiunea 4.0r2
Această versiune repară problema configurarea consolei seriale cu GRUB
afişată mai jos pentru versiunea 4.0r0.
Din cauza unei scăpări instalatorul nu foloseşte versiunea de nucleu lansată
împreună cu 4.0r2 ci o versiune puţin mai veche (2.6.18.dfsg.1-13). Modulele
încărcate ulterior ar putea aparţine unei versiuni ulterioare (2.6.18.dfsg.1-16),
dar pentru că cele două versiuni sunt compatibile ABI acest fapt nu ar trebui să
cauzeze probleme.
Din acest motiv, suportul pentru calculatoare Nevada SGI O2 menţinat în
anunţul de lansare nu este inclus
în această versiune.
Aceste două probleme vor fi corectate cu ocazia următoarei versiuni intermediare
pentru Etch.
Erata pentru versiunea 4.0r1
Această versiune repară mai multe probleme prezente în versiunea 4.0r0.
Vor fi detectate mai multe unităţi CD USB şi gksu va fi configurat
corect la instalarea cu contul root dezactivat (modul sudo). Acum
este posibilă şi crearea de sisteme de fişiere ext2 pe amd64.
Lista de situri-oglindă a fost actualizată, împreună cu traducerea
în catalană şi română pentru programul de partiţionare.
Odată cu actualizarea de nucleu din această versiune, anumite imagini
lansate iniţial cu etch 4.0r0 (netboot şi floppy) nu vor mai funcţiona
datorită nepotrivirii între versiunile de nucleu. Instalările pe bază de CD
nu sunt afectate.
Erata pentru versiunea 4.0r0
- Dispozitivele disk ar putea fi interschimbate
-
Pe sisteme cu mai multe controloare de discuri, nucleul/udev ar putea
aloca noduri de dispozitiv diferite decât cele folosite în timpul
instalării, datorită încărcării în altă ordine a driverelor.
Acest lucru ar putea duce la imposibilitatea de a încărca sistemul. În
cele mai multe cazuri acest lucru se poate corecta modificând configuraţia
încărcătorului de sistem şi /etc/fstab, folosind modul „rescue” al
instalatorului.
Totuşi această problemă poate apărea din nou la porniri ulterioare. Rezolvarea
acestei probleme are prioritate pentru următoarea lansare a instalatorului
Debian.
- Redimensionarea partiţiilor ext3 existente ar putea eşua
-
În acest moment instalatorul nu poate redimensiona partiţii ext3 care
au activate opţiunile dir_index şi/sau resize_inode.
Acestea includ partiţii ext3 create cu instalatorul Etch.
Totuşi acestea pot fi redimensionate manual în timpul instalării.
Avansaţi până la etapa de partiţionare, folosiţi butonul <Înapoi>
pentru a ieşi în meniul principal şi porniţi o consolă. Sistemul de
fişiere şi partiţia se pot redimensiona folosind comenzile disponibile
în consolă (fsck.ext3, resize2fs şi de ex. fdisk
sau parted). Dacă porniţi din nou partman după încheierea
operaţiunii de redimensionare, acesta ar trebui să afişeze noua dimensiune
a partiţiei.
- Eroare la folosirea criptării loop-aes în timpul instalării hd-media
-
Dacă în timpul instalării cu imagini hd-media (de ex. de pe stick USB)
se foloseşte criptare loop-aes aceasta ar putea eşua cu următorul mesaj
(sau unul similar) în syslog (#434027
):
partman-crypto: ioctl: LOOP_SET_STATUS: Invalid argument, requested
cipher or key length (256 bits) not supported by kernel.
Această problemă este cauzată de montarea imaginii CD cu modulul loop
obişnuit, ceea ce împiedică încărcarea ulterioară a modulului loop-aes.
Este posibil să ocoliţi această problemă prin demontarea manuală a
imaginii CD, descărcarea modulului loop şi încărcarea modulului loop-aes.
După aceea puteţi monta din nou imaginea CD.
- Instalare incompletă a suitei Desktop de pe CD-ul complet
-
Imaginea CD completă este prea mică pentru a conţine toate packetele
necesarea pentru instalarea completă a suitei Desktop. Aceasta înseamnă
că doar o parte a suitei va fi instalată.
Puteţi remedia această problemă în timpul instalării, dacă
alegeţi folosirea unui sit-oglindă ca sursă suplimentară de instalare a
pachetelor (nu este recomandat dacă nu dispuneţi de o conexiune decentă
la internet), sau după repornirea în sistemul instalat, folosind
apt-cdrom pentru a încărca CD-uri adiţionale şi selectând din nou
suita Desktop în aptitude.
- Rutere defecte pot cauza probleme de reţea
-
Probleme cu reţeaua în timpul instalării pot fi cauzate de un ruter
de pe traseul spre situl-oglindă Debian care nu interpretează corect
scalarea de fereastră (eng. window scaling).
Vedeţi #401435 şi acest
articol kerneltrap pentru
detalii.
Puteţi ocoli această problemă dacă dezactivaţi scalarea de fereastră TCP.
Activaţi o consolă şi introduceţi următoarea comandă:
echo 0 > /proc/sys/net/ipv4/tcp_window_scaling
Pentru sistemul instalat nu ar trebui să dezactivaţi complet scalarea de
fereastră TCP. Următoarea comandă va configura domenii pentru scriere
şi citire care ar trebui să funcţioneze cu orice ruter:
echo 4096 65536 65536 >/proc/sys/net/ipv4/tcp_rmem
echo 4096 65536 65536 >/proc/sys/net/ipv4/tcp_wmem
- Probleme după repornire datorită configuraţiei UTF-8 implicite
-
Sistemul instalat este acum configurat implicit pe UTF-8. Totuşi mai există
aplicaţii care încă nu suportă corect UTF-8. Din această cauză pot
rezulta probleme mai mici sau mai mari în utilizarea lor.
Vă rugăm verificaţi dacă asemenea probleme au fost deja raportate. Dacă
nui, vă rugăm să trimiteţi un raport de problemă pentru pachetul respectiv
(nu pentru instalator).
- Localizare limitată a sistemului instalat
-
În versiunuea Sarge a instalatorului pachetul localization-config era
responsabil pentru o parte a localizării sistemului instalat. Acest pachet
era folosit ca parte a base-config, acesta din urmă fiind scos în această
versiune. Adaptarea localization-config pentru a rula înainte de repornire
este pe lista de priorităţi, dar între timp anumite localizări nu se pot
face automat dacă instalaţi în alte limbi decât engleza.
- Instalarea versiunii Sarge nu este suportată
-
Ca rezultat a unor schimbări structurale în instalator, instalarea versiunii
Sarge (oldstable) nu este suportată.
- Instalatorul grafic
-
Instalatorul grafic are unele probleme cunoscute (vedeţi şi Îndrumătorul
de instalare):
- Anumite mapări de tastatură non-US nu sunt suportate în
întregime (tastele moarte şi combinarea de caractere nu
funcţionează)
- Touchpadurile ar trebui să funcţioneze, deşi suportul nu
este optim. Dacă aveţi probleme ar trebui să folosiţi un
mouse extern în schimb.
- suport limitat pentru crearea de partiţii criptate
- ar trebui să funcţioneze cu toate sistemele PowerPC care
folosesc o placă grafică ATI, dar e puţin probabil să
funcţioneze cu alte sisteme PowerPC
- Avertizare falsă despre lipsa unei partiţii swap la instalarea suitei laptop
-
La instalarea suitei laptop va fi afişată o avertizare falsă
de către pachetul uswsusp conform căreia nu a fost găsită o
partiţie swap şi suspendarea software nu va funcţiona (eng.
No swap
partition found; userspace software suspend will not work
). Aceasta
este o avertizare incorectă iar suspendarea software a
sistemului ar trebui să funcţioneze corect. Vedeţi şi raportul de problemă
#427104.
- Driverul sky2 pentru reţea este defect
-
Driverul sky2 pentru reţea este defect în nucleul folosit
în instalator (2.6.18.dfsg.1-11) şi poate cauza o panică de nucleu. Vedeţi
de exemplu #404107.
#411115 conţine o serie de
petice care ar putea repara problema.
- i386/amd64: configurarea consolei seriale cu GRUB
-
Există probleme cu modul în care instalatorul încearcă să configureze
GRUB pentru a folosi o consolă serială. Toate detaliile pot fi găsite
în raportul de problemă #416310.
Pe scurt, aceste probleme pot fi rezolvate dacă vă asiguraţi că opţinile
de paritate şi biţi sunt incluse în definirea opţiunii
console=
.
Pentru majoritate cazurilor aceasta va însemna ca în loc să se pornească
instalatorul cu console=ttyS0,9600
ar trebui folosit
console=ttyS0,9600n8
.
- i386: pornirea instalatorului pe sisteme mai vechi ar putea eşua
-
Datorită unei regresii în încărcătorul de sistem syslinux, folosit pentru
majoritatea imaginilor de instalare, anumite sisteme mai vechi ar putea
să eşueze la încărcarea instalatorului. Dacă pornirea se opreşte după ce
se afişează
Loading initrd.gz....
, ar trebui să încercaţi
una dintre
imaginile alternative, care folosesc o versiune mai veche de syslinux.
Vedeţi şi raportul de problemă
#415992.
- amd64: formatarea unui sistem de fişiere ext2 nu este posibilă (reparat în 4.0r1)
-
Nu este posibilă crearea unui sistem de fişiere ext2 deoarece modulul de
nucleul ext2 nu este disponibil. Această problemă va fi reparată la
următoarea actualizare a instalatorului pentru Etch.
- powerpc: diverse probleme
-
Portarea PowerPC are diverse probleme în această versiune:
- instalarea de pe dischete pe OldWorld PowerMac este stricată
deoarece nu este creat un nod de dispozitiv pentru modulul swim3
şi miboot nu este inclus
- Modulul snd-powermac nu este încărcat implicit deoarece
va bloca anumite sisteme. Va trebui să-l adăugaţi manual în
/etc/modules
- sparc: instalările de pe CD pentru sparc32 pot eşua
-
Modulul de nucleu esp este defect, ceea ce înseamnă că instalarea de pe CD-ROM
este nefuncţională pentru majoritatea sistemelor sparc32. Vă sugerăm să
folosiţi în schimb metoda de instalare
netboot
.
- sparc: instalatorul pare să se blocheze în timpul încărcării
-
Există două cazuri în care instalatorul pare să se blocheze în timpul
încărcării, după afişarea textului
Booting Linux...
.
Primul caz este când sunt prezente două plăci grafice (acesta este descris în
Ghidul de instalare).
Al doilea caz este rezultatul unui defect în driverul de nucleu ATI şi
afectează doar anumite plăci grafice ATI.
În ambele cazuri problema poate fi ocolită adăugând parametrul
video=atyfb:off atunci când porniţi instalatorul.
- s390: funcţii fără suport
-
- suportul pentru DASD DIAG nu este disponibil momentan
- nu mai este disponibil suportul pentru interfeţe de reţea LCS
Pentru următoarea versiune Debian sunt dezvoltate versiuni îmbunătăţite
a sistemului de instalare. Acestea pot fi folosite şi pentru a instala
etch. Pentru detalii vedeţi
pagina proiectului Debian-Installer.